Virginel Iordache, senator PSD de Suceava a prezentat un bilanț al guvernării PSD – ALDE pentru anul 2018, arătând faptul că actuala guvernare și-a respectat promisiunile.

Iordache a precizat că anul 2018, sintetizat în cifre, poate fi prezentat astfel: creștere economică de 4,5%; finanțe publice sustenabile-deficit bugetar de 2,92% din PIB; datorie guvernamentală în scădere cu 34,9% din PIB; peste 100000 de locuri de muncă create; cel mai mare număr de angajați, de peste 6,5 milioane (cel mai mare din ultimii 30 de ani) și o creștere consistentă a puterii de cumpărare a românilor, prin creșterea pensiilor și salariilor.

„Toate, comentariile politice răutăcioase, tendențioase, sunt contrazise de aceste date”, a spus Virginel Iordache.

Senatorul a prezentat și primele măsuri care vor fi luate de guvernarea PSD-ALDE încă de la începutul anului acesta. Astfel, el a spus că potrivit HG 937/2018, începând cu 1 ianuarie 2019, salariul minim pe economie a crescut de la 1.900 lei la 2.080 lei brut.

„Creșterea salariului minim brut pe economie va aduce o creștere netă în buzunarul românilor de minim 120 de lei, așa cum a fost prevăzut în programul de guvernare. De asemenea, persoanele cu studii superioare, care au cel puţin un an vechime în muncă, în domeniul studiilor superioare absolvite, vor avea salariu minim brut 2.350 lei lunar”, a spus senatorul PSD de Suceava.

Iordache a precizat că la salariul minim brut de 2.080 lei pe lună, salariul net primit de angajat este de 1.263 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2.127 lei. De asemenea, la un salariu minim de 2.350 de lei brut, salariul net primit de angajat este de 1.413 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2.403 lei.
În final senatorul Iordache a mai declarat că se vor acorda voucherele de vacanță în cuantum de 1.450 de lei şi în anul 2019 tuturor angajaților din sectorul public. Nu în ultimul rând, senatorul PSD de Suceava a amintit că de la 1 septembrie 2019 se va majora punctul de pensie şi pensia minimă, respectiv punctul de pensie va crește de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, iar pensia minimă de la 640 de lei la 704 lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.