Muzeul Satului Bucovinean invită publicul la o expoziție de excepţie, „ŞI PĂPUŞILE POARTĂ IE”, marca Muzeul Naţional al Bucovinei şi Asociaţia „Muzeul Jucăriilor” din Bucureşti.
Casa Ostra din Muzeul Satului Bucovinean va găzdui, pe perioada verii, nu mai puțin de 367 de păpuși, toate dichisite în costume tradiționale specifice zonelor pe care le reprezintă.
Chiar dacă anul acesta ne determină să trăim altfel, muzeul a pregătit acest eveniment special pentru public, aşa cum o face în fiecare an, pe 24 iunie, de Ziua Universală a IEI și de Sânziene. Cu atât mai mult, cu cât Suceava e în zi de aleasă sărbătoare.
Pasionații colecționari, Cristian și Mihail Dumitru, reprezentanții Asociaţiei „Muzeul Jucăriilor”, care au pus la dispoziție prețioasele exemplare, au adunat păpuși din toată lumea. Astfel, publicul are ocazia să vadă exemplare minunate de păpuşi îmbrăcate în port popular sau vestimentație specifică zonelor de provenienţă, din România, Rusia, Italia, Germania, Polonia, Japonia, India, de peste mări și țări, toate dichisite, numai bune să vă încânte ochiul și sufletul!
Expoziția va fi accesibilă publicului începând cu data de 24 iunie 2020, de marți până duminică, de la ora 10 până la ora 6 seara, în intervalul orar de vizitare a Muzeului Satului Bucovinean.
„Așadar, cu mic, cu mare, vă așteptăm la căsuța păpușilor, așa am numit casa Ostra unde vor ”locui” pentru o bună perioadă de timp preţioasele exponate, să vă pierdeți printre povești!
Organizatorii au luat toate măsurile ca normele sanitare şi de distanţare să fie respectate, astfel încât vizita dumneavoastră să fie una în siguranţă şi cu adevărat relaxantă!”, au transmis reprezentanții Muzeului Satului Bucovinean.
Lasa un raspuns