Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaş, a reușit să stârnească revolta pacienților, declarând că românii beneficiază de servicii mai bune decât ar merita și, dacă vor mai mult, să muncească mai mult.

,,Dacă ar fi să raportez sistemul de sănătate la ansamblul societății, aș spune că e peste medie. Dar criticăm fără să ne uităm la noi înșine, fără să ne gândim la ce ne raportăm(…) Nu sunt chemat să judec asta, ci să mă ocup de acest sistem cu resursele pe care le are, să lupt pentru îmbunătățirea lui și pentru o mai bună finanțare. Dar aceasta este realitatea și trebuie să ne raportăm la ea, așa cum e ea, nu așa cum am vrea-o. Vrem o țară ca afară? Perfect, hai să muncim ca afară”, a declarat ministrul sănătății, într-un recent interviu. În semn de protest, reprezentanții pacienţilor spun că nu vor mai participa la discuțiile pe care urmau să le aibă, săptămâna aceasta, cu ministrul.

Și ministrul Finanțelor, Anca Paliu Dragu, a făcut o declarație revoltătoare, la adresa românilor, la scurt timp după învestire. „Pe salariul minim vom analiza impactul creşterii şi, eventual, vom recomanda ce creşteri pot avea loc. Dar acest studiu trebuie să fie într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste noapte. Din câte ştiu, şi alte instituţii europene fac un studiu similar, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României“, a declarat Dragu, la momentul discuțiilor privind amânarea creșterii salariului minim. Ea a dat atunci exemplul statelor BRICS, care cuprind Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, unde locuitorii „sunt săraci şi mulţi şi toţi ştiu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme“.

Suceveanca Simona Crețu ne-a spus referindu-se la recenta declarație a ministrului sănătății că ,,noi muncim mai mult pe bani mai puțini. Achităm o sumedenie de bani în contul bugetului de sănătate și plătim foarte mult pe asigurările de sănătate. Rușine pentru asemene declarații și grav că aproape nimeni nu ne apără interesele. Probabil interesul lor, a miniștrilor și a politicienilor în general, este mai mare.,, Nici Eugenia Cârjă, din Suceava, nu are cuvinte de laudă la adresa sistemului de sănătate. ,,Sistemul medical român îmbolnăvește populația. Te internezi în spital cu o boală și la externare ai trei boli. Într-un asemenea sistem suntem tratați ca niște sclavi și nu ca pacienți europeni. Plus alte idioțenii frumos împachetate: dosarul electronic de sănătate care-i un instrument de urmărire, control total și șantaj al populației. Acest dosar este făcut să aibă acces ,,băieții deștepți,, care nu au nici o legatură cu sistemul medical. Tot ce se trece este folosit pentru șantajarea persoanei în cauză dar și a urmașilor acesteia. Este un instrument de urmărire dacă pacienții cumpără otrăvurile industriei chimice prescrise pe diferite scumpe rețete. Înghite fonduri și așa ajung în altă parte banii care nu mai pot fi folosiți, normal, pentru investigații și tratamente.,, consideră suceveanca.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.