SLIDE

Zilele Humorului 2014

În perioada 10-13 iulie, la Gura Humorului se desfăşoară zilele oraşului! Humorenii îmbracă hainele de sărbătoare şi participă la Festivalul festivalurilor în inima Bucovinei, care cuprinde Umor la Gura Humorului, Euroritm, Barabula de Aur, precum şi Parada portului popular, Expoziţie câini ciobăneşti, Concurs tracţiune, Recitaluri de umor, Spectacole folclorice, Târgul meşteşugarilor şi marele concert de încheiere, susţinut de trupele Phoenix şi Direcţia 5.
article placeholder

Examenul maturităţii continuă

Astăzi, 02 iulie, elevii din clasa a XII-a au susţinut bacalaureatul la a doua probă scrisă, matematică sau istorie.

PNL/PDL, un singur partid

Până mai ieri, bătălia dintre PNL și PDL părea extrem de crâncenă, iar liderii celor două partide își aruncau „săgeți otrăvite” din orice poziție. Cel mai vehement dintre aceștia era nimeni altul decât președintele PNL Suceava, Ștefan Alexandru Băișanu. În minutele următoare vă facem un scurt istoric al evoluției dragostei dintre cele două partide, conform zicalei „de la dragoste la ură nu-i decât un singur pas”.

Metodele de copiat la BAC evoluează de la an la an

Bacalaureatul reprezintă una dintre probele de foc pentru elevi, fiind denumit de altfel examenul maturităţii. Cu toate acestea, deşi conştienţi de importanţa lui, nu toţi elevii se pregătesc suficient.

Antonescu sau Iohannis, sucevenii se pronunţă

Sâmbătă şi duminică a avut loc congresul PNL, în cadrul căruia s-a oficializat poziţia de lider a lui Klaus Iohannis. Totuşi, PNL-ul nu are încă un candidat pentru preşedinţia României.

O nouă televiziune în Rădăuţi

Inaugurată cu mare fast duminică, 29 iunie, Televiziunea 9 și-a deschis porțile pentru rădăuțeni. Mai mulți invitați au fost prezenți la sfințirea sediului noii televiziuni, iar așteptările sunt mari.

Tur de forță pentru administrația județeană

Zi plină pentru președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, după ce împreună cu prefectul Florin Sinescu, a făcut un tur de forță în întreg județul, participând la zilele comunelor Panaci, Cârlibaba, Iacobeni, Cacica și Dolhasca.

Ioan Bălan consideră că în fuziunea PDL-PNL nu mai există drum de întoarcere

Vicepreşedintele PDL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, consideră că în proiectul de fuziune dintre PDL şi PNL nu mai există cale de întoarcere. Ioan Bălan a declarat duminică, 29 iunie, că acest proiect este prea important şi trebuie să continue, şi chiar dacă prin decizia privind denumirea ca PNL a formaţiunii rezultate a bulversat acest proces, nu mai există drum de întoarcere, poziţiile urmând să fie armonizate.

În Prefectură, ca la şcoală

După "decapitarea" conducerii APIA Suceava, la Colegiul Prefectural din luna iunie a fost trimis coordonatorul serviciului centralizare plăți, Lăcrămioara Coreanu. Aceasta a fost chestionată de către subprefectul Atanasă Nistor cu privire la lipsa șefului, Eugen Mogoș, și despre activitatea agenției, reproșându-i lipsa integrală a materialului pe care trebuia să îl prezinte în cadrul Colegiului Prefectural.

Moment de reculegere pentru Traian Corduban în ședința CJ

Ședința de Consiliu Județean de joi, 26 iunie, a început cu un moment de reculegere pentru inginerul Traian Corduban, cetățean de onoare al Sucevei, care a decedat săptămâna aceasta. Pe ordinea de zi au fost 13 proiecte, însă trei dintre ele au fost dezbătute mai intens.

Zilele oraşului Suceava 2014

A doua zi de spectacol din cadrul „Zilelor Sucevei” a fost dedicată muzicii pop-dance. Pe scena de la Iulius Mall au urcat Trupa 9, Maxim și Smiley. Seara s-a încheiat cu nelipsitul foc de artificii, la care a fost prezent primarul Ion Lungu, alături de cel al Chișinăului, Dorin Chirtoacă.

„Şcoala pentru femei”, un proiect al femeilor pentru femei

Asociaţia Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din Întreprinderile Mici şi Mijlocii Suceava a lansat proiectul „Şcoala pentru femei”, ce are ca obiectiv general facilitarea accesului pe piaţa muncii pentru 1.275 de femei din Regiunile de Dezvoltare Nord-Est, Centru şi Nord-Vest prin calificare, recalificare, iniţiere şi promovarea unei societăţi inclusive în ceea ce priveşte egalitatea de şanse susţinută prin activităţi pe termen lung.