Sf. Mare Muceniță Varvara, ocrotitoarea ortacilor, a fost sărbătorită de autoritățile din comunele Crucea și Ostra, zone cu tradiție în minerit. În subteran, la minus 100 de metri, a avut loc o slujbă de pomenire ținută de un sobor de preoți. Au participat primarul comunei Crucea, Dorin Rusu, primarul comunei Ostra, Ioan Oros, directorul sucursalei Crucea a Companiei Naționale a Uraniului, Cezar Cioată, directorul general al Companiei Naționale a Uraniului, Iulian Sandu, dar și simpli mineri, au asistat la o slujbă oficiată în capela din mina Crucea, unde au fost pomeniți toți cei care și-au pierdut viața în subteran.
În fiecare an, la data de 4 decembrie, când este prăznuită Sf. Mare Muceniță Varvara, minerii țin cu sfințenie această sărbătoare și nu îi uită pe colegii lor. Prin participarea directorului general al Companiei Naționale a Uraniului, Iulian Sandu, conducerea unității miniere speră ca activitatea de la Mina Crucea să se desfășoare în continuare.
Lasa un raspuns