Un bărbat de 54 de ani din comuna Cornu Luncii, în timp ce conducea autoutilitara cu semiremorcă pe DN 17 în afara orașului Gura Humorului, sâmbătă, în jurul orei 11:20, datorită neasigurării corespunzătoare la efectuarea unui viraj la stânga pentru a intra în incinta unei societăți comerciale, nu a observat autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 44 de ani din comuna Şcheia, angajat în depăşirea autotrenului, intrând în coliziune laterală cu acesta.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto de 44 de ani.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.