Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că miercuri dimineață, un bărbat de 51 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, posesor al permisului de conducere valabil pentru categoriile „AM, B, C1, C, BE, C1E, CE”, nu a observat că un pieton, respectiv o femeie de 79 ani, este angajată în traversarea drumului. Deși avea permis auto încă din 1992, șoferul nu a fost suficient de atent, iar la plecarea de pe loc a acroşat-o pe femeie cu oglinda retrovizoare stânga.
Căzută pe carosabil, femeia nu a dorit să fie condusă la spital pentru îngrijiri medicale, deoarece nu a suferit nici o leziune şi a cerut insistent șoferului să fie dusă la domiciliu.
După câteva ore, victima l-a anunţat pe şofer că resimte dureri la piciorul drept, acesta din urma deplasându-se împreună cu ea la Spitalul municipal Vatra Dornei, pentru îngrijiri medicale.
Atât șoferul, cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, dar le-au fost recoltate probe biologice de sânge la spitalul municipal Vatra Dornei în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă ” şi „părăsirea locului accidentului”.
Lasa un raspuns