Joi, 9 mai 2019, la ora 00.17, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe B-dul George Enescu din municipiul Suceava, autoturismul condus de un bărbat de 59 de ani din comuna Șcheia.
Potrivit IPJ Suceava, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns