Sâmbătă, 11 ianuarie, a.c., în jurul orei 23.30, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe DJ 174D din comuna Şaru Dornei, autoturismul condus de un localnic de 38 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns