Sâmbătă, 30 aprilie, la orele 20:05, lucrătorii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției Municipale Fălticeni, în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe D.J.209A, pe raza localității Mălini, au oprit pentru control autoturismul marca BMW.

  Cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că conducătorul auto se numește Nicolae Ș. de 30 ani și, întrucât acesta emana halenă alcoolică,  a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i-au fost  recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii gradului de alcoolemie.    

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, faptă prevăzută de art. 336 alin 1 din Codul Penal.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.