Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a fost preznt joi, 18 aprilie, la lansarea candidaturii social democratului Marian Sabie la funcția de primar al comunei Fântânele.
„Pe Marian Sabie l-am trecut deja în telefon «Marian – Primar Fântânele».
Cunosc implicarea lui de ani de zile în viața comunității din Fântânele, inițial pe funcția de consilier local, iar acum ca viceprimar.
Știu că este mai mereu pe teren, gata să rezolve problemele oamenilor când este solicitat.
Aceasta este calitatea esențială a unui bun primar.
Sunt convins că Marian va fi viitorul primar al comunei Fântânele, mai ales după ce ieri, la lansarea candidaturii sale și a echipei de consilieri, au participat aproximativ 250 de persoane.
M-a bucurat primirea călduroasă de care am avut parte și încrederea pe care oamenii mi-o acordă, spunându-mi că vor o schimbare.
Atât la Primăria Fântânele, cât și în administrația județului, la conducerea Consiliului Județean Suceava.
Le-am promis că voi colabora strâns cu Marian pentru a dezvolta comuna și județul.
Aceste obiective nu pot fi atinse fără o echipă solidă, atât la primărie, cât și la consiliul județean.
Și eu, și Marian contăm pe sprijinul locuitorilor din Fântânele”, a spus Gheorghe Șoldan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.