Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat vineri, 22 noiembrie, a.c., că a notificat una dintre societățile responsabile cu deszăpezirea pe drumurile județene, FLORCONSTRUCT, pentru modul defectuos în care și-a făcut treaba pe anumite tronsoane de drum.
Gheorghe Șoldan a spus că Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a transmis oficial în această după-amiază reprezentanților societății în cauză că nu vom deconta intervențiile făcute astăzi, în intervalul orar 07.00 – 12.00, pe următoarele drumuri județene: DJ177C Păltinoasa – Valea Moldovei, DJ209D Dărmănești – Negostina – Siret și DJ291A Zvoriștea – Zamostea – Siret.
El a precizat că pe aceste drumuri au fost înregistrate blocaje rutiere, precum și evenimente rutiere, ca urmare a lipsei de intervenție din cauza defectării utilajelor din dotarea societății.
„Am primit și eu sute de mesaje de la suceveni nemulțumiți de faptul că unele drumuri nu au fost deszăpezite corespunzător.
În cazul drumurilor județene, le-am trimis direct colegilor din cadrul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, însă au fost multe sesizări și cu privire la drumurile naționale, care nu intră în administrarea Consiliului Județean, sesizări pe care le-am redirecționat către cei responsabili.
Țin să le mulțumesc reprezentanților Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență, dar și dlui prefect Alexandru Moldovan, pentru modul în care s-au implicat pentru a evita și alte situații nedorite pe drumurile din tot județul.
Acțiunile de monitorizare continuă, mai ales în zona montană, unde ninsorile persistă, județul aflându-se încă sub avertizarea de Cod Portocaliu.
Îi asigur pe suceveni că nu voi tolera astfel de deficiențe în activitatea de deszăpezire și prevenire a poleiului pe drumurile județene și că voi lua de fiecare dată măsuri ferme.
Am înțeles că aceste măsuri sunt o premieră la nivelul județului și vreau să le transmit societăților care se ocupă cu deszăpezirea drumurilor județene că, odată schimbată conducerea Consiliului Județean Suceava, nu vor mai fi tolerate aceste deficiențe, așa cum s-a întâmplat de-a lungul anilor”, a transmis Gheorghe Șoldan.
Lasa un raspuns