Ministerul Agriculturii a aprobat Programul Național Apicol pentru perioada 2017 – 2019 pentru a fi notificat la Comisia Europeană în vederea analizării și aprobării prin Decizie.

Procedura prevede că, după aprobarea Programului, Comisia Europeană stabilește suma alocată pentru perioada 2017 – 2019, emițând o decizie în baza căreia Guvernul României elaborează actul normativ de aprobare a sprijinului financiar și de implementare a măsurilor de sprijin notificate.

Suma estimată a fi alocată în perioada 2017 – 2019 este de peste 7.000.000 euro/an, respectiv 21.000.000 euro/3 ani. În anul 2013, România a notificat în Programul Național Apicol pentru perioada 2014 – 2016 un efectiv de 1.550.000 stupi, suma alocată fiind de 20.045.340 euro/3 ani, măsurile prevăzute în PNA 2014-2016 vizând achiziţionarea de stupi, material biologic, medicamente pentru tratarea varoozei şi decontarea analizelor fizico-chimice efectuate pentru determinarea calităţii mierii. Măsurile de sprijin financiar cuprinse în Programul Național Apicol 2017-2019 vizează:

  • achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei și nosemozei, atât pentru apicultura convenţională, cât și pentru apicultura ecologică fiind prevăzute ca şi cheltuieli eligibile: preţul fără TVA al medicamentelor achiziționate pentru tratarea varoozei pentru întreg efectivul de albine deţinut de apicultor la data depunerii cererii în vederea solicitării ajutorului financiar sau al medicamentelor achiziționate pentru tratarea nosemozei, în cazul apiculturii convenționale, de la furnizori autorizați conform legislației în domeniu şi preţul fără TVA al medicamentelor achiziţionate folosite pentru tratarea varoozei pentru întreg efectivul de albine deţinut de apicultor la data depunerii cererii în vederea solicitării ajutorului financiar sau al medicamentelor achiziționate pentru tratarea nosemozei, în cazul apiculturii ecologice, de la furnizori autorizați conform legislației în domeniu;
  • decontarea achiziţionării de stupi/cutii în vederea înlocuirii stupilor uzaţi în urma deplasării în pastoral fiind prevăzute ca şi cheltuieli eligibile: preţul fără TVA pentru achiziţia de stupi utilaţi conform tehnologiei apicole, dar nu mai mult de 25% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, excluzând materialul biologic iar achiziţionarea stupilor se face maximum de două ori pe perioada derulării Programului;
  • decontarea achiziționării de accesorii apicole: colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere fiind prevăzute ca şi cheltuieli eligibile: preţul fără TVA pentru decontarea achiziției de colectoare de polen sau colectoare de propolis, dar nu mai mult de 20% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, cu condiția să mențină minimum 3 ani accesoriile achiziționate; achiziţionarea colectoarelor de polen sau a colectoarelor de propolis se face maximum de două ori pe perioada derulării Programului/beneficiar; până la 75 % din preţul fără TVA pentru decontarea achiziției de uscător de polen sau încălzitor miere, cu condiția să mențină minimum 3 ani accesoriile achiziționate iar achiziţionarea uscătorului de polen sau a încălzitorului pentru miere se face o singură dată pe perioada derulării Programului/beneficiar;
  • achiziționarea de către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (ANSVSA) a unor echipamente pentru efectuarea analizelor pentru evitarea falsificării mierii și a produselor apicole și pentru determinarea zonei geografice de proveniență și a autenticității mierii;
  • achiziţionarea de mătci (regine) şi/sau familii de albine pentru apicultura convenţională sau ecologică, fiind prevăzute ca şi cheltuieli eligibile: preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de 75 familii de albine și pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea acestora, în cazul apicultorilor care dețin sub 75 familii de albine; preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de familii de albine egal cu 40 % din familiile de albine deţinute de către apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, dar nu mai mult de 100 de familii şi pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea acestora, în cazul apicultorilor care dețin peste 75 familii de albine; preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de mătci (regine) egal cu 40 % din familiile de albine deţinute de către apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar şi pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea familiilor de albine, în cazul apicultorilor care dețin sub 75 familii de albine; preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de mătci (regine) egal cu 40 % din familiile de albine deţinute de către apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, dar nu mai mult de 100 de mătci şi pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea familiilor de albine, în cazul apicultorilor care dețin peste 75 familii de albine;
  • achiziționarea de maturator, centrifugă, topitor de ceara cu abur din inox prin intermediul cooperativelor constituite de minimum 2 ani, conform legislației naționale, membrii cooperativei trebuind să deţină minimum 1500 de familii de albine, fiind prevăzute ca şi cheltuieli eligibile: până la 75% din preţul fără TVA pentru decontarea achizițiilor de maturator, centrifugă, topitor de ceara cu abur din inox, cu condiția să mențină minimum 3 ani uneltele achiziționate iar achiziţionarea de maturator, centrifugă, topitor de ceara cu abur din inox se face o singură dată pe Program.

Accesarea măsurilor și depunerea dosarelor la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în vederea solicitării sprijinului financiar se poate face direct de către apicultor sau prin intermediul formei asociative.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.