Legea cu măsurile care se pot lua în timpul Stării de Alertă după 15 mai a trecut miercuri seară de votul final din Parlament. IMPORTANT: ca legea să intre în vigoare, mai este nevoie ca Președintele României să o promulge și să fie publicată în Monitorul Oficial.
Astfel, potrivit noilor modificări, terasele restaurantelor ar urma să fie deschise pe perioada stării de alertă, cu condiţia respectării măsurilor de igienă. Printre măsurile introduse se mai numără: Parlamentul este cel care încuviințează starea de alertă pe o perioadă de maxim 30 de zile, amenzile nu pot fi mai mari de 15 000 de lei și se mențin restricțiile privind circulația între localități.
Starea de alertă nu poate să dureze mai mult de 60 de zile
„Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului la propunerea ministrului afacerilor interne”.
Se pot deschide terasele și „centrele comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare”, inclusiv Mall-uri care întrunesc aceste condiții.
Se permit carantina și izolarea la domiciliu
Măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților sunt: a) evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată; b) acordarea de ajutoare de primă necesitate pentru persoanele și animale afectate; c) efectuarea lucrărilor pentru modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, stabilite de forțele de intervenție pentru oprirea sau limitarea efectelor situației de urgență; d) măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu.
Se pot introduce interdicții de circulație, astfel:
– restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite
interzicerea ieșirii din zonele stabilite și, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localități sau zone geografice;
– restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele și, după caz, în intervalele orare stabilite;
– închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat;
– limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici;
– participarea cetățenilor și a operatorilor economici la unele activități în folosul comunităților locale
Se pot deschide acele magazine din mall-uri care au acces direct din exterior
Sunt permise (…) „activitatea desfășurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului”.
Se mai pot deschide: magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curățătorii de haine și centrele de îngrijire personală, magazinele de optică medicală.
Pe durata stării de alertă, prevederile Legii nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, cu modificările și completările ulterioare, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, se aplică până la finalizarea cursurilor anului școlar
Pe durata stării de alertă, se interzice declararea, declanşarea sau desfăşurarea conflictelor colective de muncă în unităţile sistemului energetic naţional, în unităţile operative de la sectoarele nucleare, în unităţile cu foc continuu, în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, în transporturile pe căile ferate, în unităţile care asigură transportul în comun şi salubrizarea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă.
În tren, avion, metrou, transportul în comun se pot institui restricții și măsuri pentru pasageri și se poate stabili inclusiv gradul de ocupare.
Când intră în vigoare restricţiile din starea de alertă
Articolul 78 din Constituţie spune clar că orice lege „se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei”. Pe de altă parte, Regulamentul Camerei Deputaţilor specifică la art. 134 că orice lege adoptată se trimite preşedintelui spre promulgare doar după împlinirea termenului de două zile, în acest caz, timp în care legea este trimisă Guvernului, Curţii Supreme şi Avocatului Poporului, instituţie care o poate ataca la CCR.
Mai exact, cel mai probabil vom putea fi amendaţi pentru nerespectarea măsurilor decise prin starea de alertă abia de la începutul săptămânii care vine.
CCR: Ordonanţa privind starea de alertă, constituţională
Curtea Constituţională (CCR) a decis miercuri că ordonanţa de urgenţă care reglementează regimul stării de alertă este constituţională în măsura în care nu restrânge drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Altfel spus, Guvernul poate impune starea de alertă, dar orice restricţie impusă drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor poate fi făcută exclusiv prin lege adoptată de Parlament.
„Curtea, în mod similar considerentelor pe care s-a întemeiat Decizia nr.152 din 6 mai 2020 privind starea de urgență, a statuat că actul normativ care restrânge/afectează drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor sau instituții fundamentale ale statului cade în sfera interdicției prevăzute de art.115 alin.(6) din Constituție, astfel că o reglementare cu un atare obiect nu poate fi decât o lege, ca act formal al Parlamentului”, se arată într-un comunicat al CCR.
Lasa un raspuns