Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că în timp ce își desfășura activitatea, un agent de securitate a oprit pentru control un bărbat după ce trecuse de casa de marcat, iar sub haina acestuia a fost găsită o stație auto în valoare de 249 lei.
Bărbatul a fost legitimat, stabilindu-se că este din municipiul Suceava, are 40 de ani, el recunoscând fapta comisă. Suspectul a fost condus la sediul Secției de Poliție Burdujeni pentru cercetări.
Stația auto a fost ridicată pe bază de dovadă şi predată reprezentantului magazinului.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cauza urmând a fi soluționată procedural”, se arată în comunicatul IPJ.
Lasa un raspuns