Lăsând la o parte multitudinea de activităţi profesionale, munca la catedră şi funcţiile deţinute în administraţia locală, în mod cert trebuie să deţii foarte multe calităţi şi capacităţi pentru a mai gestiona cu brio şi o funcţie politică, respectiv funcţia de preşedinte de partid. Din cele spuse de specialişti, se pare că, principala capacitate pe care trebuie să o aibă un preşedinte de partid politic este aceea de a se metamorfoza…! Exact, de a se transforma din om în lup, şi invers! Prefacerea unor oameni în lupi şi adoptarea de către aceştia a unui comportament sălbatic a fost analizată încă din vechime în lucrările ştiinţifice, dar nu cred că s-a gândit cineva vreodată, nici măcar recent, să studieze „comportamentul sălbatic” al unor lideri politici. Asta, pentru că aici, vorbim de lupi politici! Dacă ar fi să încadrăm cât de cât ştiinţific cele spuse mai sus, cred că şi termenul de licantropie politică ar fi foarte adecvat. Nu oricine poate avea această „capacitate”, de a se transforma în lup. Astfel, unii se pot naşte aşa, în vreme ce alţii pot deveni mai târziu, din diferite motive, precum: trecerea peste morţi, mâncarea de sânge de om sau de urină de lup, prin vrajitorie ori ca urmare a unei pedepse divine (în mitologia greacă, Lycaon a fost metamorfozat de Zeus în lup pentru greşeala de a fi practicat jertfe umane). Să fi făcut asemenea greşeli şi liderul PNL Ştefan Alexandru Băişanu? Nu credem, dar sigur ceva a făcut, pentru că prea e lup uneori! Sau poate s-a născut aşa … cu boala asta … de a fi un veritabil lup politic. O caracterizare a celor autentici ar fi: „Il recunoşti pe omul bolnav de aceasta, văzându-l alergând noaptea printre morminte, palid, uscat, cu ochii afundaţi şi sticloşi”. În schimb, o caracterizare a „lupului politic” ar fi ceva de genul: „O fiinţă organizată, înzestrată cu facultatea de a simţi şi a se mişca dibaci, care nu împarte prada cu altul din specia lui decât la nevoie” Această mini-caracterizare ne arată şi o parte din calităţile absolut necesare pentru ca un lider politic să fie şi lup. Culmea e că, Alexandru Băişanu nu e tot timpul aşa. Când e om, probabil că împarte câte ceva… Şi asta, tocmai pentru că e lider politic. Şi e nevoit să împartă, pentru că, pentru a rezista are nevoie de haită. Ştiind că în jur s-au adunat pricolici, adică un fel de vârcolaci vioi şi zburdalnici, toţi flămânzi şi cerşetori, Băişanu nu face altceva decât să le mai dea să „sugă” câte ceva. De la el. Jivine care ani de zile nu au supt nimic, pentru că nimeni nu le-a dat sau pentru că nu au meritat, uite că în sfârşit a venit şi vremea lor. Din ce în ce mai mulți se folosesc de Băişanu. Sug de la Băişanu, sug prin Băişanu. „Trompa” le-o cere, iar Băişanu se lasă un pic exploatat! Ce să-i faci, blestemul de a fi preşedinte de partid!
Oricum, toate sunt poveşti! Poveşti cu “beserkers” (cei care se îmbracă în piele de urs) si cu “ulfheobar” (cei care se imbracă in piele de lup). De fapt, toți, sunt doar niște luptători, care, pesemne, primesc caracteristicile animalului a cărui piele o poartă. Oricum, politicianul nostru, când îmbracă pielea, are o ferocitate soră cu nebunia. Așteptăm și noi să vedem pe când se autodeclară vârcolac, când ne va spune câți alți semeni a mâncat, ba chiar din propria ogradă. Probabil, o va face în momentul în care il va vedea cineva! Până atunci … e om!
Lasa un raspuns