Strigătul de ajutor al fiicei Marianei Rodica Petrariu, care este asistentă medicală la Secția Obstretică Ginecologie a Spitalului Rădăuți și care se află intubată la secția Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean Suceava, nu a rămas fără răspuns.

Managerul Spitalului Rădăuți, Traian Andronachi, a fost cel care a făcut demersurile necesare pentru aducerea la Suceava a două unități de plasmă.

Astfel, aseară, în jurul orei 21.45, pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava a aterizat un avion SMURD care a transportat două unități de plasmă de la Arad la Suceava pentru tratamentul unei asistente medicale infectată cu coronavirus. 

PLASMA PENTRU MĂMICA MEA A AJUNS LA SUCEAVA!! 

Mulțumesc tuturor oamenilor frumoși care mi-au fost alături, în primul rând domnului Traian Andronachi care a făcut o minune pentru mama mea. Celor de la ISU Suceava care au pus la dispoziție aeronava care să transporte plasma de la Arad către Suceava. Mii de mulțumiri tuturor celor care s-au implicat. Cadrelor medicale de la Spitalul Municipal Rădăuți care au luptat alături de noi, familia, pentru mama. Cadrelor medicale de la Spitalul Sf. Ioan cel Nou Suceava care în acest moment sunt alături de mama mea și se luptă pentru ea să vină acasă. Vă mulțumesc vouă, tuturor și în special familiei care mi-a fost alături toate aceste zile. Tuturor celor care ați contribuit, cu orice. Mass Mediei, posturilor de televiziune (Antena 3, Digi 24, Adevărul, Suceava Live, Monitorul Suceava) care au difuzat și au făcut cunoscut cazul, mii de mulțumiri. Sper să îmi văd mămica în curând!

Vă rog să mergeți să donați plasmă dacă îndepliniți condițiile, nu contează grupa sanguină sau RH, cuiva îi va fi de folos. Nu uitați că sunt VITALE pentru oamenii care se luptă cu COVID. Salvați vieți! Oamenii infectați cu COVID au nevoie de voi. Îi puteți aduce la familiile lor”, a scris pe Facebook fiica asistentei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.