Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu firma EGGER România, continuă proiectul început în anul academic 2017 – 2018. Proiectul este orientat spre dezvoltarea aptitudinilor şi a competenţelor specifice pe care trebuie să le dobândească absolvenţii de studii superioare, în vederea facilitării inserţiei pe piaţa muncii şi a creşterii gradului de adaptabilitate a acestora la piața muncii, prin susținerea unui curs de Limba germană.
„Cursul de Limbă Germană se organizează, în cadrul disciplinelor facultative din planul de învățământ, pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, cu un număr de 84 de ore de curs pe parcursul întregului an universitar 2018-2019. Ne dorim continuarea acestui proiect pentru cel puțin 3 motive: învățarea limbii germane presupune însușirea anumitor abilități, prin care studenții și absolvenții își pot spori calitatea vieții personale și profesionale; limba germană este cea de-a doua limbă ca importanță în lumea științei, ocupă locul trei în lume prin contribuția sa la cercetare și dezvoltare, iar al treilea motiv este posibilitatea de a găsi mult mai ușor un loc de muncă într-o companie ce acționează global. Universitatea pune la dispoziţia proiectului comun spaţiile de învăţământ, materialele necesare şi profesorul specializat, asigură promovarea cursurilor în rândul beneficiarilor studenţi şi se va ocupa de buna organizare a cursurilor, iar EGGER România pune la dispoziţia universităţii fondurile necesare derulării acestui proiect”, declară prof.univ.dr. Carmen Nastase, decan FSEAP.
„Colaborăm cu succes de peste 10 ani cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, motiv pentru care compania EGGER România și-a propus intensificarea acestei cooperări și a comunicării dintre mediul universitar și compania noastră. În acest sens, dorim să ne aducem contribuția la dezvoltarea aptitudinilor și competențelor individuale ale studenților și la facilitarea adaptări acestora la cerințele actuale ale pieței muncii. Acest proiect a fost început pe parcursul anului universitar 2017-2018, iar compania noastră și-a exprimat interesul de a continua și susține financiar Cursul de limbă germană și în anul universitar 2018-2019, cu o frecvență de 2 ore pe săptămână, pentru studenții din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”din Suceava, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică. Anul trecut am premiat cei mai buni 6 studenți cu vouchere în valoare de 200 Euro, iar, pentru a-i motiva pe studenți, vom proceda similar și în acest an. În perioada cursului vom organiza și o vizită la fabrica noastră, pentru a permite cunoașterea mediului de lucru de la EGGER și înțelegerea valorilor companiei, aspect deosebit de important pentru noi. Organizam constant ședințe de analiză, față în față, studenți, profesori din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică și noi, cei de la EGGER, pentru îmbunătățirea continuă a acestei colaborări. Ascultăm opiniile celor implicați pentru a putea găsi împreună cele mai bune pârghii de dezvoltare a acestui program.” a declarat Daniela Ungureanu, Director Resurse Umane Divizia Est România în cadrul Grupului EGGER.
Lasa un raspuns