Miercuri, 17 iulie, a avut loc proba scrisă a examenului de titularizare. La această probă s-au înscris aproximativ 800 de candidați, însă doar 657 dintre aceștia au susținut probele.
Trebuie spus că 63 de candidați s-au retras de la proba scrisă după ce au primit subiectele. Potrivit purtătorlui de cuvânt al IȘJ Suceava, Cezar Anuței, candidații nu au predat lucrările, însă nu vor figura ca absenţi, metodologia permiţând acest lucru. De altfel, 78 de candidați au fost absenţi.
Examenul de titularizare are două etape și anume: susţinerea inspecţiilor speciale/probele practice (3-28 iunie 2019) şi desfăşurarea probei scrise, ce a avut loc miercuri, 17 iulie.
Proba scrisă a examenului de titularizare s-a desfășurat în două centre de evaluare: la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” şi la Şcoala Gimnazială „Miron Costin” din Suceava.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații au avut la dispoziție patru ore, începând cu ora 10:00.
Potrivit inspectorului Cezar Anuței, la această probă nu au avut loc incidente.
Lasa un raspuns