Un nou grup de 50 de basarabeni va ajunge în Suceava astăzi, 29 iulie. Grupul va fi prezent în Suceava în intervalul 29-31 iulie. Această vizită este parte a proiectului național „Cunoaște-ți Țara”, ce prilejuiește înfrățirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Mai multe grupuri de basarabeni au vizitat Suceava până în acest moment. Organizatorii își mențin îndemnul adresat sucevenilor: să îi întâmpine pe oaspeții din Republica Moldova și să se înfrățească cu aceștia folosind platforma online www.basarabia-acasa.ro.

„Dorința basarabenilor de a vizita România și de a cunoaște realitățile românești în mod nemijlocit este în creștere. Sunt deja câteva sute de basarabeni care au vizitat Suceava până în acest punct și care au susținut că s-au simțit foarte bine și că vor reveni în vizită, chiar și pe cont propriu. Încă primim multe solicitări din partea basarabenilor. Suntem încrezători că se conturează o majoritate unionistă în rândul românilor de peste Prut, astfel încât în 2018 să înfăptuim Unirea. Acesta este obiectivul final”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Din cauza lipsei de informație reală a basarabenilor despre realitățile din România și a posibilităților materiale reduse, proiectul „Cunoaște-ți Țara” este menit să răstoarne prejudecățile românilor dintre Prut și Nistru legate de limba, credința și identitatea comună, oferindu-le acestora un imbold pentru exprimarea identității românești în spațiul în care trăiesc. Prin intermediul acestui program, organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012, 100.000 de basarabeni vor ajunge în România, putând astfel să o descopere în mod direct.

afiș Cunoaște-ți țara

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.