Luni, 10 aprilie, începând cu ora 19:30, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava se va juca piesa de teatru „Părinți teribili”.

Piesa vorbeşte despre relaţiile dintre generaţii, în cadrul unei familii cu o concepţie tradiţională. Când Michel, ajuns la douăzeci şi doi de ani, le spune părinţilor că e îndrăgostit, Yvonne, mama lui, intră în panică, simţind că îşi va pierde copilul iubit, aflat în centrul vieţii ei; tatăl, Georges, se sperie pentru că el depinde financiar şi „emoţional” de Léonie, mătuşa tinerei Madeleine. Léonie înţelege să coopereze la separarea tinerilor şi aranjează o întâlnire în apartamentul fetei, iar în urma unei abile „manevre” a lui Georges şi a aliatei sale, lucrurile se aranjează.

Biletele costă 70 lei (50 lei pentru elevi, studenți și pensionari ) și pot fi cumpărate de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etajul 1, tel 0230523718.

2017 04 10 parinti-teribili Suceava