Duminică, 11 aprilie 2021, la Salonta a avut loc prima etapă a Campionatului României la tenis cu piciorul, competiție care reunește iubitorii din întreaga țară ai acestui sport, fiind organizată de AJFT Bihor
Din cele 11 participante de anul trecut, nouă au fost prezente și la startul noului sezon, lipsind doar Oradea și Bucovina. Organizatorii au făcut eforturi însemnate pentru a asigura respectarea noului protocol medical, participanții trecând nu doar prin triajul epidemiologic deja obișnuit, ci și prin testarea rapidă, prevăzută de protocolul medical. Juniorii de la Tengo Salonta au fost testați de personalul medical din cadrul cabinetului școlar Salonta, prin dr. Szász Marcella și as. Szatmári Csilla, care a asigurat și testele. Asistenta Monica Șandor a ajutat și ea la testarea celorlalți participanți, pentru ca organizatorii să respecte prevederile stabilite prin protocolul medical.
Cele nouă formații aliniate la startul competiției au fost repartizate în două grupe, partidele desfășurându-se la cele două săli de sport din Salonta. La sala Sándor Péter s-au duelat cele cinci grupări repartizate în grupa A, localnicii de la Tengo Seniori și Juniori, dar și formațiile din Satu Mare, Baia Mare și Cluj-Napoca. Grupa B de la sala Nicolae Talpoș a fost compusă din trei echipe bănățene (Timișoara I și II, respectiv Dumbrăvița), dar și Black Hill Vatra Dornei, care s-a întărit cu componenții vicemcapioanei de anul trecut, Futnet Oradea.
Din cauza faptului că jocurile s-au disputat fără spectatori, cerință prevăzută în reglementările în vigoare, organizatorii au făcut eforturi să transmită în direct partidele disputate în ambele locații. Audiența a fost foarte bună, demonstrând popularitatea de care acest sport se bucură în România.
Dacă în grupa A, campioana en titre, Tengo Salonta, s-a impus conform așteptărilor, pentru locul doi s-au luptat trei formații, juniorii clubului salontan devansându-i la limită pe băimăreni și pe clujeni. Între cele două formații din urmă departajarea s-a făcut după al treilea criteriu, punctaverajul din meciul direct, maramureșenii având câștig de cauză. Formația din Vatra Dornei a dominat ostilitățile în grupa B, în timp ce a doua echipă semifinalistă a fost decisă tot în urma rezultatului direct, avantajată fiind gruparea din Dumbrăvița în fața Timișoarei I.
Jocurile din faza eliminatorie au fost extrem de echilibrate, dar și spectaculoase, exceptând cele două semifinale, duelurile încheindu-se în meciul decisiv (cel de simplu), după ce în precedentele două dispute (dublu și triplu) s-a jucat setul decisiv.
Băimărenii au trecut la mare luptă de prima echipă a Timișoarei, iar juniorii salontani au învins Dumbrăvița la capitolul unui joc maraton, încheind pe ultima treaptă a podiumului. Finala dintre Tengo șeniori și Black Hill a oferit și prima surpriză a noului sezon, echipa bucovineană, care și anul trecut a fost aproape de a răsturna calculele hârtiei, reușind să învingă cu 2-1 formația gazdă, care a fost lipsită de aportul a trei jucători de bază, Alex Sorean, Darius Nagy și Vasile Sorean jr. Cei trei activează sub culorile CSM Slatina în campionatul Național de Fotbal-Tenis organizat de Federația Română de Fotbal-Tenis CAJ si conform regulamentului nu au drept de joc în această competiție. De cealaltă parte, echipa bucovineană și-a asigurat serviciile mai multor componenți ai vicecampioanei de anul trecut, Futnet Oradea, întărindu-se serios pentru ediția din acest an.
Un aspect se poate constata chiar din runda iaugurală, campionatul din acest an va fi mult mai echilibrat față de cel precedent, iar surprizele nu vor întârzia să apară și pe parcursul următoarelor etape. Următoarea întâlnire este programată la Cluj-Napoca la mijlocul lunii mai.
Informatii campionat
În grupe se joacă două seturi în fiecare dintre cele trei probe, simplu, dublu și triplu, iar victoria se răsplătește cu un punct. La jocurile din faza eliminatorie se acordă 2 puncte pentru victorie și 1 punct pentru prezență, jocurile disputându-se în sistemul cel mai bun din trei seturi la simplu, dublu și triplu. Pentru a nu defavoriza echipele care sunt repartizate in grupa de 4, organizatorii au decis ca în clasamentul general să fie preluat punctajul din grupă, fără a se ține cont de punctele acumulate cu formația clasată pe poziția a cincia.
Etapa 1 Salonta (11 aprilie 2021)
Grupa A – Sala Sándor Péter
TENGO JUNIORI F.T. BAIA MARE 3-3
JUNII SĂTMARULUI JSF CLUJ-NAPOCA 1-5
F.T. BAIA MARE JUNII SĂTMARULUI 4-2
TENGO SENIORI TENGO JUNIORI 4-2
JUNII SĂTMARULUI TENGO SENIORI 0-6
JSF CLUJ-NAPOCA F.T. BAIA MARE 3-3
TENGO SENIORI JSF CLUJ-NAPOCA 6-0
TENGO JUNIORI JUNII SĂTMARULUI 5-1
JSF CLUJ-NAPOCA TENGO JUNIORI 3-3
F.T. BAIA MARE TENGO SENIORI 1-5
Grupa B – Sala Nicolae Talpoș
DUMBRĂVIȚA TIMIȘ F.T. TIMIȘOARA 2 5-1
F.T. TIMIȘOARA BLACK HILL 2-4
F.T. TIMIȘOARA 2 BLACK HILL 0-6
DUMBRĂVIȚA TIMIȘ F.T. TIMIȘOARA 5-1
F.T. TIMIȘOARA F.T. TIMIȘOARA 2 6-0
F.T. TIMIȘOARA BLACK HILL 2-4
Clasament grupa A J1 J2 J3 J4 TOTAL
1 |
TENGO SENIORI |
6 |
4 |
6 |
5 |
21 (-6) |
2 |
TENGO JUNIORI |
6 |
2 |
5 |
3 |
13 (-5) |
3 |
BAIA MARE |
3 |
4 |
3 |
1 |
11(-4) |
4 |
JSF CLUJ |
5 |
0 |
3 |
3 |
11(-5) |
5 |
JUNII |
1 |
2 |
1 |
0 |
4 |
Clasament grupa B J1 J2 J3 J4 TOTAL
1 |
BLACK HILL |
4 |
6 |
5 |
15 |
|
2 |
DUMBRĂVIȚA |
5 |
4 |
1 |
10 |
|
3 |
TIMISOARA |
2 |
2 |
6 |
10 |
|
4 |
TIMISOARA 2 |
1 |
0 |
0 |
1 |
|
5 |
În caz de egalitate, departajarea echipelor se face prin rezultate directe, apoi punctaveraj
Semifinale
A1-B2 Tengo Salonta – Dumbrăvița Timiș 2-0
B1-A2 Black Hill Vatra Dornei – Tengo Juniori 2-0
Finala mare: Tengo Salonta – Black Hill Vatra Dornei 1-2
Finala mica: Tengo Juniori – Dumbrăvița Timiș 2-1
Locurile 5-6: A3-B3: F.T. Baia Mare – F.T. Timișoara 2-1
Locurile 7-8: A4-B4: JSF Cluj-Napoca – F.T. Timișoara II 0-2
Locurile 9-10: A5-B5: Junii Sătmarului
Loturile echipelor prezente la Salonta
Tengo Salonta: Illyés Gergő, Bagosi István, Marc Bence, Purja Denis, Lazau Norbert.
Fotbal Tenis Timișoara 2: Apostol Alexandru, Jivan Adrian, Buia Romulus, Roman Dan.
Fotbal Tenis Timișoara: Macedonean Alex, Mitrea Iulian, Pavlov Daniel, Ciucă Andrei, Voicu Gabriel
Dumbrăvița Timiș: Ogășanu Costel, Ogășanu Alex, Olariu Cătălin, Anghel Augustin, Sehuța Alexandru
Tengo Juniori: Suciu David, Halász Daniel, Kádár Imre, Szijjártó Ticián, Turzó Nándor
Fotbal-Tenis Baia Mare: Trif Iulian, Oltean Darius, Trifoi Denis.
Superstar BlackHill Bucovina: Lelcu Teodor, Ioan Cret, Paul Cret.
Junii Sătmarului: Tutoras Dorin, Noje Cristian, Sever Eduard.
JSF Cluj-Napoca: Todor Marius, Takács Árpád, Todor Răzvan, Hațieganu Andrei.
CLASAMENT ETAPĂ
Grupe |
Finale |
Bonus |
Total |
||
1 |
Black Hill Bucovina |
15 |
4 |
4 |
23 |
2 |
Tengo |
15 |
3 |
3 |
21 |
3 |
Tengo Juniori |
8 |
3 |
2 |
13 |
4 |
Dumbrăvița Timiș |
10 |
2 |
1 |
13 |
5 |
Fotbal-Tenis Timișoara |
10 |
1 |
0 |
11 |
6 |
Fotbal-Tenis Baia Mare |
7 |
2 |
0 |
9 |
7 |
Fotbal-Tenis Timișoara II |
1 |
2 |
0 |
3 |
8 |
JSF Cluj-Napoca |
6 |
1 |
0 |
7 |
9 |
Junii Sătmarului |
4 |
1 |
0 |
5 |
Clasament general după prima etapă
1 Superstar Black Hill 23
2 Tengo seniori 21
3-4 Tengo juniori 13
3-4 Dumbrăvița 13
5 Fotbal-tenis Timișoara 11
6 Fotbal-tenis Baia Mare 9
7 JSF Cluj-Napoca 7
8 Junii Sătmarului 5
9 Fotbal-tenis Timișoara 2 3
Toate meciurile din grupe ale echipei Black Hill
Semifinalele și finalele
A consemnat: Valentin Tudor
Lasa un raspuns