Devenit deja un brand local, Legion VBC a mai adăugat un domeniu în portofoliul de activitate, iar sâmbătă, 4 septembrie, a fost dată în funcțiune o spălătorie auto modernă ce se află pe raza comunei Frumosu. Realizată la standarde europene și dotată cu aparatură de înaltă calitate, Spălătoria Self Wash Legion vine în întâmpinarea celor care își doresc servicii la superlativ.

Astfel, Vasile Vaman, subofițer în elita Legiunii Străine, mai oferă o lecție de patriotism local și dovedește că și în țara ta poți fi un învingător, indiferent de domeniul pe care ți-l alegi. După investiția din domeniul transporturilor, întors defintiv acasă, a ales să mai deschidă o fereastră spre viitorul său de aici și a trecut, din nou, la treabă. Nu, nu doar din aceea de coordonare pentru că atunci când vrei ca lucrurile să fie fără cusur, trebuie să te implici fizic și tu, iar Vasile știe bine asta.

Vedeți dumneavoastră, este una să retragi dintr-un cont cu milioane de euro o sumă de bani și să faci o spălătorie și alta să construiești un vis, cu banii munciți pe brânci de tine.

Tot ce se regăsește în incinta spălătoriei a fost atent ales și a însemnat sute de zile de muncă. Astăzi, aici există două locuri amenajate pentru cei care doresc să își spele singuri mașina și o pistă destinată spălătoriei clasice în care există o persoană care se ocupă de asta.

În tot acest timp, „Legion Café” este cea mai bună alternativă.

„Ne adaptăm oriunde și oricând, indiferent de domeniul în care profesăm. Atâta timp cât vei dori și vei da tot ceea ce ai mai bun, rezultatele tale vor fi pe măsură! Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost lângă noi la acest nou început. Continuați să credeți în idealurile voastre!”, a fost mesajul lui Vasile Vaman.

Este firesc, astfel, ca la urmă, când înalți steagurile pe catarg, să îți urci și visul care a devenit realitate și care poate fi un exemplu pentru oricare dintre tinerii zilelor noastre.

Și, până la urmă, ce contează că mănușile albe din uniforma legionară au fost date la o parte, iar astăzi palmele sunt bătătorite de muncă, când frații Bogdan și Cătălin nu se regăsesc doar în Brandul VBC, ci și în jurul tău și când familia îți face scut din iubire și susținere?

Și chiar dacă ar putea fi oriunde pe Pământ și chiar dacă umerii săi ar putea purta grade dintre cele mai onorante, nimic nu poate egala zâmbetul încurajator al mamei după o zi grea…

Și poate că Grigore Vieru avea dreptate: „doar în limba ta poți râde singur și doar în limba ta te poți opri din plâns”…

CHAPEAU BAS, VBC!

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.