Vicepreședinte CJ Suceava, Niculai Barbă, a informat că marți, 3 august, a debutat la Putna Tabăra tematică internațională de artă plastică „Lumina Nordului”, aflată la a XV-a ediție.

Evenimentul este organizat în perioada 2-7 august de Centrul Cultural „Bucovina” prin Școala Populară de Arte „Ion Irimescu” și se adresează tinerelor talente în arta plastică, elevi ai școlilor de arte din țară – Suceava, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Gorj, Mureș, Satu Mare și de la Cernăuți.

Pe perioada acestui stagiu teoretic și practic de creație, cei 16 tineri vor realiza câte două lucrări, una inspirată din evenimentele de la Putna din 1871 și ctitoriile lui Ștefan cel Mare, iar cea de a doua va avea ca temă „Tradițiile în Bucovina”.

Acest eveniment, precum majoritatea celor organizate de Consiliul Județean Suceava în această perioadă, se înscrie în seria de manifestări „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”. Vernisarea expoziției va avea loc sâmbătă, 7 august, la Mănăstirea Putna.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.