Ambulanțe noi pentru județul Suceava

Patru ambulanțe noi vor ajunge în scurt timp în județul Suceava. Anunțul a fost făcut de prefectul Florin Sinescu, care a precizat că două dintre ele sunt de tip B1 și vor ajunge la Vatra Dornei și Gura Humorului.