Prezentare de modă „Collection tradiţional”, la Balul de la Economic

Lucian Cozma, unul dintre tinerele talente sucevene, care s-a remarcat atât prin creaţiile sale vestimentare, cât şi prin ingenioasele papioane care au revenit la modă şi datorită lui, va prezenta vineri, de la ora 17:00, în cadrul Balului Bobocilor organizat de Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, la Casa de Cultură Suceava, cele mai noi creaţii ale sale.

Un singur profesor de 10 la examenul de definitivat

Rezultatele la examenul național de acordare a definitivatului în învățământ au fost afișate.În judeţul Suceava, conform informațiilor transmise de Inspectoratul Județean Școlar Suceava, doar 39,48% dintre candidaţi au luat examenul. Anul acesta, nota minimă conform metodologiei aprobate de MEC a fost 8.