Festivalul „Comorile muntelui ” 2015

Consiliul Județean Suceava, în parteneriat cu primăriile din Grupurile de Acțiune Locală “Bucovina de Munte” și “Bazinul Dornelor”, vă invită în data de 22 august 2015 la Festivalul „Comorile muntelui”, care va avea loc pe Platoul Masivului Rarău, în locul numit Munceii Rarăului.

Niță, încă membru PNL

Ștefan Băișanu, copreședinte PNL Suceava, a afirmat că Ilie Niță încă este membru al PNL și totodată vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava.

Biroul Francez, la bilanț

Vineri, 12 iunie, la Biroul Francez de la Casa Prieteniei a avut loc ultimul eveniment, înainte de vacanță, programat în cadrul După-amiezilor francofone, la Suceava, activitățile săptămânale urmând a se relua începând cu luna septembrie.

”Targul de Sanziene”

Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Direcția Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava și Primăria Suceava, organizează în perioada 19 - 24 iunie 2015, “TÂRGUL DE SÂNZIENE” al meșterilor populari, care se va desfășura în Parcul Central al municipiului Suceava (19 – 24 iunie) și la Shopping City Suceava (20 - 24 iunie ).

Trasee eminesciene

Evenimentul Trasee eminesciene este conturat pe trei sectiuni: Concursul de recitare a liricii eminesciene „La Putna”, in scopul selectarii si premierii celor mai buni recitatori-elevi din judet, Concursul de arta plastica „Universul eminescian”, la care se trimit lucrari realizate de elevi si inspirate din lirica eminesciana, precum si Concursul de fotografii document „Contemporanii lui Eminescu”, prin care sunt identificate, curatate si fotografiate morminte si biserici mai vechi de anul 1889, din localitatile in care isi au resedinta, indiferent cui apartineau acele morminte.

Ciprian Porumbescu, comemorat la Stupca

Consiliul Judetean Suceava, Centrul Cultural Bucovina - Centrul pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, Muzeul Bucovinei si Primaria Comunei Ciprian Porumbescu a organizat duminica, 7 iunie, la Stupca, cea de-a V-a editie a Festivalului European al Artelor „Ciprian Porumbescu”.

“MONICA LOVINESCU: Elite, cultură, valori şi democraţie”

Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera”, Primăria Fălticeni, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, sub egida Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi lansează, cu prilejul Zilei Internaţionale a cărţii şi a dreptului de autor, 23 aprilie, Concursul Internaţional “MONICA LOVINESCU: Elite, cultură, valori şi democraţie”.

Proiecte în urma vizitei delegației luxemburgheze

În perioada 6-10 aprilie 2015, a fost prezentă în judeţul Suceava delegaţia provinciei Luxemburg din Regatul Belgiei, condusă de guvernatorul Bernard Caprasse. În 7 aprilie 2015 s-a semnat protocolul de cooperare între judeţul Suceava şi provincia Luxemburg, la sediul Consiliului Judeţean Suceava.

Sucevenii vor primi Lumină Sfântă

Lumina Sfântă va ajunge și în acest an în județul Suceava. În seara Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos, Lumina Sfântă urmează a fi distribuită către Biserici si Mănăstiri, din fața Bisericii „Sfântul Ilie” din Fălticeni pentru zona limitrofă și zonele Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. De la Biserica „Sfântul Gheorghe” din cadrul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” va fi împărțită pentru zona limitrofă și zonele Rădăuți și Siret. În funcție de programul de zbor și sosirea pe Aeroportul Internațional Otopeni, vom reveni cu precizări suplimentare, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de informare publică al Consiliului Județean Suceava.

„30 de zile în Siberia căutând arhivele Bucovinei”

Volumul „30 de zile în Siberia căutând arhivele Bucovinei”, de Mihai Iacobescu, va fi lansată, miercuri, 8 aprilie, la ora 11.00, la Sala de artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”. Evenimentul este susţinut de Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei , Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava şi Fundaţia Culturală a Bucovinei.

Bucovina, promovată de Consiliul Judeţean în Polonia

În scopul promovării pe plan internaţional al potențialului turistic al județului Suceava, în perioada 27-29 martie 2015, s-a participat la târgul de turism ”International Fair of Tourism, Sport, Sailing and Tourist Equipment GLOB 2015”, eveniment organizat în Katowice, Polonia.