Satul bucovinean, ca destinație turistică

Este un lucru cunoscut că Bucovina este una dintre cele mai îndrăgite destinaţii de turism cultural din România. Frumuseţea satelor din Bucovina, armonia dintre peisajul construit într-un cadru natural de excepţie, tradițiile şi oamenii primitori au fost și sunt parte a produsului turistic Bucovina.

Reamplasarea statuii Petru Muşat în parcul central

Se discută, din nou, posibilitatea reamplasării statuii lui Petru Muşat în parcul din faţa intrării laterale a Palatului Administrativ. Pentru această procedură, Consiliul Judeţean Suceava va colabora cu Primăria municipiului Suceava, instituţia judeţeană punând la dispoziţie terenul, în timp ce municipalitatea va suporta cheltuielile implicite, conform contractului de asociere aprobat în ultima şedinţă a deliberativului judeţean.

Bucovina, promovată la Constanţa

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că în perioada 4-6 iulie va avea loc prima ediţie a Târgului de Turism al Bucovinei, care va avea loc la Constanţa.

Liviu Dragnea, de vorbă cu primarii suceveni

Astăzi, 5 iunie, ministrul dezvoltării Liviu Dragnea a fost prezent la Suceava, unde a avut o întâlnire cu primarii din județul Suceava. Alături de Dragnea au fost prezenți și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu și directorul ADR Nord- Est, Constantin Apostol.

Vară plină de evenimente în Suceava

Turiștii care aleg să viziteze sau să își petreacă concediul în vara aceasta în județul Suceava vor avea parte de o serie de evenimente desfășurate cu sprijinul sau coordonate de Consiliul Județean.

Proiecte trecute de Consiliul Județean

Miercuri, 30 aprilie, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Suceava. Un număr de 16 proiecte de hotărâre au fost propuse pe ordinea de zi, din care două au fost retrase la începutul ședinței, iar celelalte au trecut de votul consilierilor.

Consiliul Județean a împrumutat 27 milioane de euro

Președintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a semnat marți, 15 aprilie, un contract de împrumut în valoare de 27 de milioane de lei, cu o bancă al cărei capital majoritar este italian.

„On chante, on danse et on lit en francais”, la Biblioteca Bucovinei

Vineri, 21 martie, la ora 12.00, Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” şi Colegiul Tehnic „Al.I. Cuza” organizează în Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii judeţene, activitatea cu genericul „On chante, on danse et on lit en francais” („Cântăm, dansăm şi citim în franceză”).