Festivalul Medieval, o întoarcere în timp a sucevenilor

Sute de oameni au ieșit în stradă joi, 14 august, pentru a admira „Parada cu Făclii”, care a anunțat deschiderea celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Medieval de la Suceava. Cavaleri, domniţe, călăreţi şi cascadori au defilat pe acordurile cântecelor medievale.

Lasere, flashmob-uri și cadre de poveste la Suceava

Festivalul de Artă Medievală Ștefan cel Mare din Suceava se află la a VIII-a ediție a sa, pentru acest an organizatorii pregătind spectacole dintre cele mai frumoase și multe, multe surprize. Festivalul va avea loc în perioada 14 – 17 august, la Cetatea de Scaun şi Muzeul Satului Bucovinean, unde cavaleri, domniţe, păpuşari şi cascadori vor oferi publicului, ca în fiecare an, turniruri, spectacole cu foc, dansuri, cântece medievale şi şcoli de lupte, comedia dell’arte, teatru pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul şi acrobaţii cu cai.