(VIDEO) Cinci elevi de liceu, implicaţi într-un accident grav de circulaţie
Un grav accident de circulaţie s-a petrecut sâmbătă, 23 noiembrie, pe drumul ce leagă oraşul Salcea de Aeroportul Ştefan cel Mare. Cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 19 ani, trei fete şi doi băieţi, elevi la Colegiul Naţional "Petru Rareş" Suceava, au fost răniţi după ce autoturismul BMW în care se aflau s-a izbit într-un arbore de pe marginea drumului. La volan maşinii se afla o tânără de 18 ani, care a obţinut permisul de conducere în urmă cu o lună jumătate.