Pofta de mere l-a trimis în spital

Luni, 06 octombrie, în jurul orei 16.55, un bărbat de 62 ani, din județul Botoșani, în timp ce conducea tractorul ce tracta o remorcă încărcată cu mere, pe strada Privighetorii din comuna Rădășeni, ajungând în dreptul unui imobil, un minor de 8 ani din localitate s-a urcat în remorca ce se afla în mers pentru a lua mere, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, iar conducătorul tractorului și-a continuat deplasarea fără a sesiza ce s-a întâmplat.

Mere gratuite pentru elevi

Într-un act normativ care a intrat miercuri, 23 octombrie, în vigoare, se arată că elevii vor primi gratuit mere în şcoli, în anul şcolar 2013-2014. De asemenea, programul prevede implicarea elevilor într-o serie de activităţi extraşcolare, care să contribuie la dezvoltarea competenţelor acestora.