Gheorghe Ștefan, trimis în judecată într-un nou dosar

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Gheorghe Ștefan, la data faptei primar al municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte al unei formațiuni politice, aflat în executarea unor pedepse privative de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.