Cei cinci bătăuși de la Frasin, trimiși în judecată pentru tentativă de omor calificat

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Nergheș Vasilică-Tudor, Nergheș Marian-Mircea, Paicu Nicolae-Iordan, Paicu Adi-Ilie și Barfa Eugen-Adi, cercetaţi în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor calificat și tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Ceață totală la Primăria Rădăuți

La cârma administrației publice locale rădăuțene, în mai puțin de două săptămâni, nu va mai fi nici măcar secretarul, Adrian Valentin Onciul. Acesta își va încheia detașarea de la Primăria Marginea la cea rădăuțeană pe 27 aprilie. Cu alte cuvinte, decizia fostului viceprimar de Rădăuți, Tiberiu Maerean, de a-l împuternici pe secretar cu atribuţii de primar, a fost atacată în contencios la Tribunalul Suceava după ce Compartimentul Juridic din cadrul Instituției Prefectului a constatat că nu este operativă.

Concurs de Procese Simulate la USV

LSA Suceava lansează în premieră pentru organizație: „Concursul de Procese Simulate, Drept Civil – Obligaţii”.

Un sucevean acuzat de trafic de minori, extrădat din Grecia

Inspectoratul Poliție Județean Suceava a anunțat că în cursul zilei de 1 octombrie, în arestul I.P.J. ,a fost încarcerat Ilie B., de 27 de ani, din comuna Marginea, împotriva căruia Tribunalul Suceava a emis, în lipsă, la 29 aprilie 2011, mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE cu Gelu Puiu, Secretarul de Stat suceavean în Ministerul Mediului și Pădurilor

SUCEAVAL!VE vă prezintă o analiză a managementului pădurilor din România. Secretarul de Stat sucevean, inginerul Gelu Puiu, a răspuns la câteva întrebări referitoare la priorităţile dânsului, la modul de gestionare a tăierilor ilegale din România, dar şi la realizările de până acum. Mai jos vă prezentăm dialogul purtat cu Ministrul Secretar de Stat, Gelu Puiu.

(VIDEO) Tânăr din Vama prins cu cannabis adus din Spania

Poliţiştii antidrog din cadrul B.C.C.O. Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, în cadrul unui dosar penal au valorificat operativ o informație conform căreia doi tineri urmau să introducă în România, din Spania o cantitate de droguri de risc destinată consumatorilor din jud.Suceava și Bistrița Năsăud.
article placeholder

Din nou înjunghieri

Seria înjunghierilor din Suceava continuă. După o săptămână de la ultimul astfel de eveniment, aseară cuţitele au fost scoase din nou de tinerii suceveni.