Victor Ponta va intra în guvernul Grindeanu, preluând funcția de secretar general. Ponta trebuie să opteze în două săptămâni dacă păstrează funcția de deputat sau pe cea de secretar general al guvernului, dar meciul Dragnea-Grindeanu va avea un rezultat final până în acel moment.
Înainte de a intra într-o dezbatere cu tema intrării României în zona Euro din cadrul Parlamentului, Victor Ponta, fostul premier al României a declarat marți că susține actualul executiv și că„nu își dorește să se facă de râs” cu o posibilă o lipsă de activitate a Guvernului condus de Sorin Grindeanu.
Victor Ponta spune că are de gând să mai facă politică încă 25 de ani și că așteaptă cu nerăbdare momentul în care România va vota "PRO" și nu contra, pentru că acest tip de vot a provocat dezamăgire.
Fostul premier al României, Victor Ponta, a postat un mesaj piperat pe pagina sa de Facebook prin care atrage atenția și susține că „e ușor să câştigi alegeri și e așa de complicat să guvernezi!”
Fostul premier al României, Victor Ponta nu se lasă și continuă șirul de acuzații dure la persoanele aflate în vârful statului, dacă până acum, fostul premier l-a avut în vizor pe liderul PSD, Liviu Dragnea, în această săptămână președintele Klaus Iohannis a fost ținta unor ironii din partea lui Victor Ponta.
Fostul premier Victor Ponta a afirmat duminică, într-o postare pe pagina sa de socializare, că Guvernul, CSAT şi Parlamentul trebuie să decidă să achiziţioneze tehnică de luptă doar de producţie americană, deoarece românii sunt săraci şi trebuie să cheltuie cu o gândire pragmatică.
Victor Ponta a declarat că i-a fost spart contul de Instagram, unde a fost postată o fotografie cu fiica sa, şi a adăugat că nu înţelege folosirea copiilor în bătăliile politice.
Ex-premierul Victor Ponta a făcut o declarație năucitoare despre propriul șef de partid, Liviu Dragnea, exprimându-și speranța că acesta nu va dispărea ca fostul deputat PSD / PRU Sebastian Ghiță.
Sistemul de forță construit de Traian Băsescu în cele două mandate ale sale de președinte al României nu a avut nimic de-a face, în esența sa, cu interesul național.
Victor Ponta a declarat miercuri, la Parlament, că îi va trimite demisia în alb liderului PSD, Liviu Dragnea.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.