La Câmpulung Moldovenesc a avut loc duminică, 6 octombrie, Festivalului ”Drumul Lemnului” și „Târgul lăptarilor”, ambele evenimente organizate de Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc, Grupul de Acțiune Locală “Bucovina de Munte”, Direcția Silvică Suceava și asociațiile crescătorilor de animale “Piatra Șoimului” și “Noua Fermă”.
La sfârșit de săptămână sala restaurantului Padrino s-a dovedit neîncăpătoare pentru sucevenii care au venit să îi asculte pe cei de la Direcția 5, cântând piese de pe noul album „Zâmbetul face minuni”.
Pământ binecuvântat, Bucovina rămâne de secole izvor de frumuseți. În mijlocul ei, Sucevița păstrează veacuri de istorie, pe care o poți descoperi doar venind în acest loc minunat. An de an, mii de oameni vin aici pentru relaxare, pentru a se bucura de aerul curat, pentru a avea parte de multitudinea de activități de recreere și de farmecul indiscutabil oferit de ținutul bucovinean.
Vicepreședintele PSD Suceava, senatorul Ovidiu Donţu, a spus astăzi, 4 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă, că începând de luni va declanşa consultări publice privind revizuirea Constituţiei României.
Poetă, pictoriță și cântăreață, Alexandrina Hristov își combină talentele cu succes. Născută la Chișinău, își pune în valoare competențele în București. Se face cunoscută publicului din România cu melodia „Fata merge pe jos”, piesa cu care a cucerit publicul și care i-a deschis porțile pe piața muzicală. În Talcioc Cultural, interpreta a încântat publicul aproape o oră cu piese de pe albumul „Omul de lut”. Piese ca „Numai tu”, „Fata merge pe jos", „Om de lut" sau „Un Deux Trois" au fascinat publicul sucevean.
Îndrăgostit de muzica folk de la vârsta de şapte ani, Adi Bezna a urcat pentru prima dată pe scena din Talcioc Cultural, unde a susținut un spectacol de muzică și poezie excepțional.
Despre artiștii de la „Luna Amară” s-a scris și se va scrie foarte mult. În acest weekend, ei au ajuns în Talcioc Cultural și au susținut un concert ce a încântat publicul sucevean.
Ieri, 23 mai, a avut loc la Iași prima întâlnire publică pe tema regionalizării, prezidată de vice-prim ministrul Liviu Dragnea. La dezbatere au participat reprezentanți ai administrațiilor locale din Moldova, dar şi specialişti în regionalizare. Judeţul nostru a fost reprezentat de primarul Sucevei, Ion Lungu şi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Alexandru Rădulescu.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.