Facilităţi în schimbul donării de sânge

În România, donarea de sânge este anonimă, voluntară, neremunerată şi se efectuează în instituţiile medicale de profil autorizate în acest sens, conform HG nr. 1364/2006, actul normativ care reglementează drepturile şi obligaţiile donatorilor de sânge. Astfel, potrivit documentului citat, orice cetăţean român cu domiciliul în România şi orice cetăţean al Uniunii Europene care are reşedinţa în România are dreptul de a deveni donator de sânge.

15 august, zi liberă legală

Potrivit Codului Muncii, românii au parte, anual, de 12 zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Una dintre acestea este Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită de creştini joi, 15 august. Angajatorii sunt obligaţi să acorde salariaţilor liber în această zi, altfel riscă amenzi.

Schimbări în structura anului școlar 2013-2014

Ministerul Educației Naționale a publicat în Monitorul Oficial un ordin privind structura anului școlar 2013-2014. Majoritatea elementelor rămân neschimbate față de anul școlar 2012-2013. Totuși, una dintre noutățile introduse este acordarea unei zile libere în plus elevilor.