3 aprilie- Ziua Jandarmeriei Române

Jandarmeria Română sărbătoreşte la 3 aprilie, 165 de ani de când a fost semnat actul de înfiinţare al instituţiei de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, document care prevedea faptul că Jandarmeria „este o putere înfiinţată pentru a priveghea siguranţa publică, ţinerea bunei rânduieli şi aducerea la împlinire a legilor”, executarea zilnică a unui serviciu ordinar, pe baza regulamentelor sale şi a unui serviciu extraordinar la solicitarea autorităţilor.

165 de ani de la înfiinţarea jandarmeriei

Jandarmii din întreaga ţară sărbătoresc, pe data de 3 aprilie, Ziua Jandarmeriei Române. În acest an se împlinesc 165 de ani de la înfiinţare. Jandarmii sunt cei care asigură ordinea publică în cazul mitingurilor, protestelor şi evenimentelor sportive de amploare, asigură paza obiectivelor şi însoţesc transporturile speciale cu grad ridicat de risc. Inspectoratul General al Jandarmeriei a iniţiat campania media "Jandarmeria Română, de 165 de ani pentru România".

(VIDEO) Ziua Jandarmeriei – Cupa Presei la Tir Suceava

Ziariştii din Suceava s-au întrecut astăzi, 3 aprilie, la concursul de tir, în urma unei competiţii organizate la poligonul de la Șcheia. Organizatori au fost cei de la conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române. Concursul a avut loc în incinta poligonului din comuna Șcheia, iar cei mai buni trăgători au primit drept recompensă cupe și diplome.