Conform unui comunicat al I.P.J. Suceava, din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 6 iunie 2016, tânăra a vizionat un anunț prin care se oferea spre vânzare un telefon mobil, după care, a luat legătura cu vânzătorul și a convenit cu acesta să achiziționeze telefonul.
A doua zi, cea în cauză a ridicat coletul trimis pe adresa de domiciliu și înainte de a-l deschide a expediat suma de 300 lei, după care, a constatat că în interiorul acestuia se afla un telefon cu alte caracteristici decât cele precizate în anunț, iar vânzătorul nu i-a mai răspuns la telefon.
Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înșelăciune, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorului și recuperarea prejudiciului.
Lasa un raspuns