Produse tradiționale, toate bio, meșteri populari, fanfare din județul Suceava, grupuri folclorice, sute de vizitatori și autorități publice locale toți au fost prezenți joi, 13 octombrie, la debutul Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina” care s-a desfășurat în parcarea Iulius Mall.

Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, le-a mulțumit tuturor celor care participă la acest eveniment, producătorilor agricoli, meșterilor populari, asociaților de turism, dar și artiștilor populari care vor urca pe scenă pe perioada târgului.

Alături de șeful administrației județene au mai fost ministrul Turismului, Daniel Cadariu, deputatul Ioan Balan, prefectul Sucevei, Alexandru Moldovan, primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, vicepreședinții CJ Suceava, Vasile Tofan și Niculai Barbă, administratorul public al județului, Irina Vasilciuc, primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi, dar și directorul din cadru Consiliului Județean Cluj, Ramona Moldovan.

Președintele Gheorghe Flutur a subliniat că aproape 60 de producători locali, din care 40 din Suceava și restul din Cluj, îi așteaptă pe suceveni și pe turiști să guste din delicatesele Bucovinei sau ale Clujului.

„Chiar dacă în pandemie a trebuit să luăm o pauză, încercăm să recuperăm. Acest Târg de Toamnă a adus multe beneficii de-a lungul timpului județului Suceava și, în special, celor care vin să expună la târg. Târgul de toamnă este destinat oamenilor care toată vara au lucrat și acum își bagă în cămări produsele lor pentru iarnă. Avem un târg de toamnă cu peste 40 de producători locali de la Asociația «Produs în Bucovina», 23 de meșteri populari din Bucovina, peste 20 de formații cu tradiții și obiceiuri din județul Suceava și, la fel ca în anii trecuți, au venit și prietenii noștri din Ardeal – «Produs de Cluj».

De asemenea, debutăm cu un nou Festival pentru județul Suceava, cel al rapsozilor. 18 rapsozi din județele Suceava și Cluj vor primi câte o diplomă. Rapsodul este întotdeauna rădăcina autenticului și a folclorului adevărat.

Ne interesează să promovăm produsele tradiționale și nu o fac ca om politic, ci în calitate de român, pentru că e momentul să vorbim mai apăsat despre produsele românești care trebuie promovate. Avem producători extraordinari de valoroși și vă invit să vizitați standurile din parcarea Iulius Mall”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Șeful administrației județene a mai spus că numai în anul 2022, proprietarii de terenuri și animale din județ au încasat peste 60 de milioane de euro din subvenții. De asemenea, Flutur i-a încurajat pe beneficiari să reinvestească banii în agricultură pentru a diminua importurile.

Alături de președintele Flutur, la deschidere a luat parte și primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a felicitat organizatorii și a urat bun venit celor de la Cluj.

„Este fără doar și poate un eveniment deosebit și trebuie să îi dăm cezarului ce e al cezarului. Așadar, felicitări, domnule președinte pentru că ați făcut ca acest târg să continue, mai ales că este și un brand al Bucovinei”, a spus primarul Ion Lungu, care a adăugat: „Punem gratuit la dispoziția producătorilor locali Piața din Ițcani, timp de un an. În acest sens vom intra în Consiliul Local cu un proiect de hotărâre. Acolo au la dispoziție 20 de căsuțe din lemn și 40 de mese în care să-și expună produsele. De asemenea, sunt și standuri pentru lactate și pentru carne”, a spus primarul Ion Lungu.

Edilul a mai spus că în Piața de la Ițcani va fi organizat și Festivalul Zacuștii, pe 26 octombrie.

Pe de altă parte, directorul din cadrul Consiliului Județean Cluj, Ramona Moldovan, care a însoțit producătorii locali din Ardeal, a spus că Asociația „Produs de Cluj” a fost înființată în urmă cu 11 ani, după modelul „Produs în Bucovina”. Totodată, aceasta i-a invitat încă o dată pe meșterii și producătorii suceveni să meargă la Cluj pentru a-și expune munca.

„Sunt foarte fericită și vă mulțumesc, în numele producătorilor și meșteșugarilor noștri, că mai scriem încă o filă în colaborarea noastră. Suntem mândri de colaborarea dintre cele două instituții”, a spus Ramona Moldovan.

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, suceveanul Daniel Cadariu, a ținut să îl felicite pe președintele Flutur pentru cele 12 ediții ale Târgului de Toamnă.

„Discutăm de promovarea produselor românești, un lucru extrem de important. Am reluat activitatea de promovare a produselor românești și a turismului. Îi invit pe producătorii locali și pe meșterii populari să participe la activitățile de promovare pe care Ministerul le va avea în continuare. Vor fi și granturi de 2500 de lei pentru ca aceștia să-și poată promova activitatea în continuare”, a spus ministrul Daniel Cadariu.

Acesta a ținut să reamintească că în ședința de Guvern de miercuri, 12 octombrie, a fost adoptat un memorandum prin care MAT va putea pune în aplicare o altă modalitate de promovare externă, respectiv posibilitatea producătorilor și a IMM-urilor de a participa la acele târguri internaționale. În acest sens, vor fi alocate granturi de finanțare cuprinse între 5000 și 25000 de lei.

Târgul de toamnă „Produs în Bucovina” promite patru zile de voie bună. Pofticioșii se vor delecta cu produse tradiționale, proaspete, direct de la producător. Iubitorii bucătăriei românești vor putea gusta preparate la grătar sau la ceaun, însă vor avea ocazia de a descoperi și gastronomia etniilor din Bucovina.

Trebuie precizat că Târgul „Produs în Bucovina”, eveniment devenit atracție turistică, este organizat de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Asociația „Produs în Bucovina” și Iulius Mall Suceava, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, Muzeul Național Al Bucovinei, Romsilva – Directia Silvica Suceava, Asociația „Produs de Cluj” și Consiliul Judetean Cluj.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.