Inovație, dedicare și educație sunt cele trei teme în jurul cărora gravitează evenimentele din această săptămână din Iulius Mall Suceava. Târgul Ofertelor Educaționale îi invită pe liceeni să descopere programele de studii ale Universității „Ștefan cel Mare” (USV) din Suceava.
Până vineri, 31 mai, la parterul Iulius Mall Suceava, zona kids, are loc Târgul Ofertelor Educaționale, unde liceenii pot descoperi programele de studii de la 11 facultăți din cadrul USV și să facă cunoștință cu viitorii lor colegi mai mari, din ligile studențești.
În cele două zile de eveniment, 30 – 31 mai, în intervalul orar 13.00 – 18.00, elevi, părinți, profesori au ocazia să descopere cele peste 100 de programe de studii la toate cele trei cicluri de învățământ: licență, masterat și doctorat. La Târgul Ofertelor Educaționale vor fi prezente atât cadre didactice, cât și studenți, care vor oferi informații despre procesul de admitere, programele de studii, numărul de locuri scoase la concurs, criteriile de admitere, bursele de studiu, mobilitățile Erasmus+, posibilitățile de formare din cadrul USV, precum și multe alte detalii esențiale pentru viitorii studenți.
La eveniment vor fi reprezentate următoarele facultăți din cadrul USV:
- Facultatea de Drept și Științe Administrative
- Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri
- Facultatea de Educație Fizică și Sport
- Facultatea de Inginerie Alimentară
- Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor
- Facultatea de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică
- Facultatea de Istorie și Geografie
- Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării
- Facultatea de Medicină și Științe Biologice
- Facultatea de Silvicultură
- Facultatea de Științe ale Educației
Lasa un raspuns