„Subiectul pentru care vine (premierul Dacian Cioloş – n.r.) în Senat este cunoscut. Sigur că în dezbaterile care au loc parlamentarii nu au niciun fel de limitare, mă refer la subiecte, dar subiectul pentru care a fost invitat este cu totul altul. Acest lucru nu înseamnă că nu există o preocupare, o îngrijorare din partea colegilor noştri faţă de, cel puţin în prima fază, lipsa de acţiune coordonată la nivelul Ministerului Sănătăţii pe care cu toţii am observat-o şi pe care o deplângem. Aşadar, ar fi posibil să fie ridicată şi această problemă„, a spus Tăriceanu, întrebat dacă senatorii vor aborda şi problema bebeluşilor cu sindrom hemolitic-uremic de la „Marie Curie”, la întâlnirea cu Cioloş, potrivit agerpres.ro.
Senatul a decis, marţi, la propunerea lui Călin Popescu-Tăriceanu, să îi solicite premierului Dacian Cioloş să vină, miercuri, în plen, ca să explice acţiunea instituţiilor din subordinea Guvernului la adresa televiziunilor trustului Intact.
Premierul Dacian Cioloş a confirmat că va merge miercuri, în plenul Senatului, dar a precizat că nici el, şi nici ministrul de Finanţe nu au fost întrebaţi de ANAF privind cazul Antenelor şi că, în acest context, nu are ce explicaţii să dea pentru deciziile pe care le ia un responsabil al unei agenţii „care e în subordinea Guvernului, dar care nu trebuie să ceară aprobarea Executivului pentru anumite decizii”
Lasa un raspuns