Am urmărit meciurile transmise din Brazilia cu detașarea unuia care este conștient că privește un soi de circ cu mingea, executat de sud-americani în principal și de Germania și Olanda, în particular. Departe de visele de mărire ale Spaniei, Portugaliei sau Angliei, acest campionat mondial demonstrează clar faptul că politica cluburilor europene care cumpără jucători străini în loc să-și crească tineri din ţara respectivă este nimicitoare pentru nivelul naționalei.
Naționala Belgiei, plină de jucători albanezi sau africani naturalizați, este dovada certă a faptului că e mai ieftin să imporți jucători decât să-i crești. Astăzi găsim brazilieni jucând pentru alte țări, până și naționala Germaniei e plină de polonezi, iar vremea în care statele bogate își vor face naționale la fel de pestrițe precum cluburile nu e prea departe. Pe de altă parte, majoritatea fotbaliștilor talentați joacă la echipe mari europene sau sud-americane, iar când se întorc pentru a juca în naționalele de origine aduc cu ei cunoștințe despre jocul adversarelor. Rezultatul, o osmoză a valorilor care transformă partidele de fotbal în loterii, unde dispoziția de joc a momentului și factorul fizic devin mai importante decât numele țărilor care se confruntă în partida respectivă.
Pentru ca orice îndoială să dispară, meciul Brazilia – Chile a demonstrat că nu mai există echipe mari și echipe mici, că nu mai există calculele hârtiei sau favorite certe și că, până la urmă, s-o dai în bară poate fi o soluție de succes.
Din punctul meu de vedere, unul al unui om care a trecut de vârsta pasiunilor excesive și a dragostei necondiționate, acest campionat mondial trage un semnal de alarmă în ceea ce privește viitorul fotbalului. El dovedește că echipele naționale de pe continentul sud-american sunt singurele care vin an de an cu oameni noi, deoarece cluburile europene preferă să-și ia de acolo noi talente, în vreme ce echipele naționale europene ajung rând pe rând formații îmbătrânite, închistate într-un trecut glorios.
Mă opresc să judec numirea unor arbitri din țări bananiere la conducerea unor partide de campionat mondial, pentru că oricât de echidistant ar fi un asemenea arbitru, lipsa lui de experiență duce la decizii eronate. Optimile abia au început, mai avem de văzut alte și alte minuni.
Lasa un raspuns