Mai mult decât atât, această fundație descoperă, dar mai ales susține, viitoarele elite ale țării, contribuind în această măsură la creșterea peste ani a prestigiului nostru în lume. Principalele cărți de vizită ale unei țări în zilele noastre sunt Cultura și Educația, domenii în care statul român este din păcate deficitar. Fără o susținere reală a acestora, fără a se crea o punte de legătură între noi și ceea ce se întâmplă în afară, rămânem izolați și mai săraci. Este exact ceea ce își propune și, zic eu, reușește Fundația Principesa Margareta a României. Ne putem uita la toți acești tineri (n.n. vezi foto). Viitorul pur și simplu este al lor!”
„Seara Palatului Elisabeta dedicată Fundației Principesa Margareta a României” a reunit personalități din viața culturală și economică românească, reprezentanți ai societății civile, susținători fideli ai fundației. Au fost prezenți, de asemenea, angajații fundației și membri ai Comitetului Director. Gazda serii a fost Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare, iar bursierii programului anual „Tinere Talente” au susținut un recital în Sala Regilor. Au fost prezenți tenorul Vasile Moldoveanu, maestru al cântului de operă, dirijorul Tiberiu Soare și tenorul Teodor Ilincăi (n.n. din Mălinii Sucevei). Cei trei eminenți muzicieni sunt mentori ai programelor fundației. Seara s-a bucurat de o atmosferă plină de emoție, bucurie și bună dispoziție. Alteța Sa Regală a mulțumit fidelilor susținători ai fundației, entuziaștilor ei angajați și voluntari, precum și tinerilor artiști și maeștrilor lor. A prezentat activitatea și proiectele în derulare ale organizației Mugurel Mărgărit-Enescu, directorul fundației.
Tenorul Teodor Ilincăi este mezinul unei familii cu treisprezece copii din comuna Mălini, județul Suceava. Este tenor, dar este și poet – are deja primul volum de versuri. E prezent pe marile scene ale lumii, fiind printre cei mai apreciați tenori din România și – să nu ne ferim să o scriem – din toată Europa. Are 32 de ani. Este căsătorit. N-ar emigra niciodată, fiindcă îi iubește prea mult pe români și pe mălinarii lui dragi, de care îl leagă nenumărate amintiri frumoase. Și de locurile natale și de satul drag îi este dor mereu. În muzică a început cu oboiul, la Suceava. Are trei frați absolvenți de Teologie – doi sunt preoți. Câteva locuri unde a susținut concerte: Monte Carlo, Londra, Hamburg, Viena, Sevillia, Berlin, Dresda, München, Düsseldorf, Duisburg, Toulouse, Strasbourg, Barcelona, San Diego, Marseille, Lausanne, Santiago de Chile, Frankfurt, Paris, Londra.
Lasa un raspuns