Din perspectiva profesorului Paleologu, sloganul „Pentru o Românie normală” al lui Klaus Iohannis este o „gogoriţă”, la fel ca şi „România lucrului bine făcut”, pentru că în materie de lucru bine făcut s-a dovedit că filosofia aceasta este să nu faci nimic pentru că iese bine.
„Mi se pare de un cinism extrem să vorbeşti de România normală când sabotezi democraţia. Într-o Românie normală există dezbatere”, spune cel care a fost candidatul PMP la alegerile prezidențiale.
Paleologu a menţionat că ştie că multe din dorinţele sale nu sunt în atribuţiile preşedintelui ţării, dar crede că cel puţin, indirect, acesta poate influenţa politicile şi direcţia naţională.
„De la operatorul de la 112 până la premier, avem acelaşi fenomen al promovării non-valorilor, pentru că aşa e logica partidocraţiei. (…) Am semnat petiţia “Fără penali”, sunt de acord şi susţin acest demers. Dar am un amendament: fără penali nu e de-ajuns. Fără proşti în funcţii publice e cu adevărat un proiect de ţară”, a declarat Paleologu.
Lasa un raspuns