Începând cu luna noiembrie a acestui an, valoarea nominală a unui tichet de masă nu va putea depăși cuantumul de 15,18 lei.

Conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare cu modificările și completările ulterioare aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1054/2018, această valoare nominală de 15,18 lei se aplică inclusiv în primele două luni ale semestrului I al anului 2020, respectiv februarie și martie.

Legislația prevede că angajații pot folosi, lunar, un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care a fost prezent la lucru. Tichetele de masă pe suport hârtie și pe suport electronic pot fi utilizate doar pentru achitarea mesei sau pentru achiziționarea de produse alimentare.

Concret, tichetele de masă pe suport hârtie pot fi utilizate în unități de alimentație publică, magazine alimentare, cantine-restaurant, bufete, cu care unitățile emitente de tichete de masă pe suport hârtie au contractat prestarea serviciilor respective.

Tichetele pe suport electronic pot fi utilizate exclusiv în unitățile de alimentație publică, magazinele alimentare, cantinele-restaurant și bufetele care au încheiat contracte de prestare a serviciilor reglementate de prezenta lege cu unitățile emitente de tichete de masă pe suport electronic, și trebuie să permită utilizarea, în mod exclusiv, în scopul folosirii alocației individuale de hrană.

 

 

sursa: www.dcbusiness.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.