Astfel, în jurul orei 12:00, a fost oprit în trafic, pe raza localităţii Vicovu de Sus, județul Suceava, un microbuz marca Volkswagen, la volanul căruia se afla Ionuţ A., în vârstă de 37 ani, domiciliat pe raza judeţului Dolj.
În urma controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au observat în interiorul autovehiculului, un spaţiu special amenajat, prin dublarea peretelui despărţitor dintre compartimentul destinat pasagerilor şi cel de marfă, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii microbuzului împreună cu şoferul la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor.
La controlul amănunţit, a fost descoperită, ascunsă în spaţiul special amenajat prin construirea unui perete fals, cantitatea de 15.480 pachete de țigări, diferite mărci, de proveniență ucraineană.
Ţigările în valoare de 154.800 lei au fost ridicate în vederea confiscării, microbuzul în valoare de 20.000 lei a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, iar cetăţeanul român este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă.
În cursul zilei de ieri, faţă de Ionuţ A. s-a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore și a fost dus la Centrul de Arest Preventiv din cadrul IPJ Suceava, urmând ca în cursul zilei de azi procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi să dispună în cauză.
Tot ieri, pe timpul unor misiuni desfăşurate la frontiera de stat, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina, respectiv Serviciului Teritorial PF Maramureş au descoperit şi confiscat, la frontiera verde şi pe comunicaţii, cantitatea de 27.780 pachete cu ţigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare totală de 290.000 lei.
În cauză sunt efectuate cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi documentarea întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Lasa un raspuns