În opinia sa, el trebuie venerat, lăudat, preamărit și niciodată contrazis. Astfel, atât de bine le-a intrat această idee în cap unora, încât au ajuns să scrie declarații, chiar dacă președintele lor, Gheorghe Flutur, nici măcar nu era în județ când a avut loc evenimentul respectiv.
Concret, în urmă cu 10 zile, presa locală scria că Gheorghe Flutur a fost prezent la ședința de Consiliu Local, de la Pojorîta, când terenul pe care este construită groapa de gunoi a trecut în proprietatea Consiliului Județean Suceava.
„La şedinţa în care a fost adoptată această hotărâre a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. Acesta a ţinut să mai explice o dată importanţa luării unei decizii favorabile în privinţa acestui transfer. Gheorghe Flutur a amintit că investiţia în construcţia depozitului de deşeuri din Mestecăniş este finalizată în proporţie de 99,7% şi trebuie terminată, având în vedere că acest depozit va deservi întreaga zonă de munte. Șeful administraţiei judeţene a spus că proiectul Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor a început încă din anul 2007, fiind realizat din fonduri europene, iar nefinalizarea lui ar însemna restituirea unor sume mari de bani din cele primite de la Uniunea Europeană”, relatau unii jurnaliști suceveni atunci.
Aristide Maxim, reprezentantul localnicilor din Valea Putnei, a fost primul nemulțumit de dezinformarea apărută în presă.
„Am văzut în presa locală că s-a scris despre prezența lui Flutur la ședința de Consiliu Local de la Pojorîta. Cum pot ei să mintă într-un asemenea hal? Am fost personal la ședință iar din partea CJ Suceava a fost prezent vicepreședintele Seredenciuc. Unde a fost Flutur la ședință? Și s-a scris în presă despre Flutur cum vorbea de necesitatea gropii de gunoi și despre deblocarea județului”, a declarat pentru SuceavaLive, Aristide Maxim.
Flutur, întrebat la o emisiune publică despre prezența sa la această ședință
Joi, 22 septembrie, Gheorghe Flutur a fost prezent la o televiziune locală, unde a fost întrebat de către un telespectator, dacă într-adevăr a fost prezent la ședința de la Pojorîta.
„LA ȘEDINȚĂ, NU! AM PARTICIPAT LA DEZBATEREA PUBLICĂ DE LA VALEA PUTNEI, DE LA CĂMINUL CULTURAL. LA ȘEDINȚĂ, NU. NU ERA PROBLEMA MEA, NU ERAM ÎN ZONĂ, DECI NU AM PARTICIPAT”, A SPUS GHEORGHE FLUTUR.
Măcar, vorbiți-vă de acasă, era o vorbă în popor.
Atașam mai jos și link-ul cu înregistrarea în care Flutur recunoaște că nici nu era în zonă.
https://www.youtube.com/watch?v=3VPzhqhU3Sg&feature=youtu.be
Lasa un raspuns