Directia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă populaţiei ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate.
Astfel, consumatorilor li se recomandă:
– să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă;
– cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală se fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerata, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatura de refrigerare de preferinţă între 0˚C – +4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scazută, respectiv sub -12˚C;
– să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider şi să le menţină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj;
– să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite;
– produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze, pentru a fi preparate sau consumate ulterior;
– să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente;
– să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.
Inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguraţa Alimentelor se vor asigura că agenţii economici vor respecta:
– evitarea expunerii pentru vânzare a produselor de origine animală în locuri sau spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare;
– condiţiile de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi, în mod special, a produselor perisabile (carne preparată şi carne tocată, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte);
– măsurile privind confiscarea, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuţiei, depozitării sau comercializării;
– asigurarea temperaturilor adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific în timpul transportului;
– interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu sunt inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.
Consumatorii pot sesiza nereguli din domeniul siguranţei alimentelor, apelând gratuit, din orice rețea de telefonie, numărul de telefon al Call Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800 826 787 sau la nr. de telefon D.S.V.S.A.-0230/522.848,precum și la numerele de telefon afișate la sediile Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale din județ.
Lasa un raspuns