„Doi cinici au vizitat Colectivul la exact 12 luni de la dramă.
Şi ce fac ei:
Iohannis – declară, la căpătâiul celor 64 de victime, că trebuie măturată clasa politică. Personal, am dubii serioase că “măturarea” este soluţia. Soluția eficientă este cea cerută de „stradă”.
Cioloş – declară că multe nereguli au fost ascune sub preş, cu referire la sănătate, şi că ei, tehnocrații, le-au descoperit acum, dar că el le va repara după alegeri. Afirmație neadevărată: prin raportul Comisiei Prezidenţiale conduse de Prof. Dr. Cristian Vlădescu, a fost făcută, încă din 2008, o radiografie exactă a deficiențelor sistemului de sănătate. Realitatea a fost cunoscută, dar inclusiv domnul Cioloș a dat aviz negativ noii legi a sănătății, care ar fi putut genera modernizarea sistemului de sănătate.
Și pentru că nici unul din cei doi demnitari (cinici) care au valorificat politic drama de la Colectiv nu au raportat cum au îndeplinit solicitările “străzii“, voi aminti câteva dintre acestea pentru a judeca dumneavoastră:
1. Reforma clasei politice prin:
a. Reducerea numărului de parlamentari la 300 (legea depusă de PMP în 2015, refuzată de PSD și PNL) ;
b. Alegerea primarilor din două tururi (lege depusă la Parlament de PMP din 2015, refuzată de PSD și PNL).
2.Depolitizarea instituțiilor;
3.Reforma sistemului de sănătate (lege depusă în parlament de PMP, a primit aviz negativ de la Guvernul Cioloș);
4.Reforma curriculară în educație;
5.Înlocuirea Avocatului Poporului.
Poate eu nu am fost suficient de atent și nu am auzit, nu am văzut, acțiuni prin care domnii Iohannis și Cioloș să solicite Parlamentului sau Guvernului adoptarea legilor și a măsurilor care îndeplineau revendicările oamenilor ce au manifestat la București și în toată țara, după drama de la Colectiv.
Am văzut însă și am auzit cum domnii Iohannis și Cioloș au valorificat cu cinism, fără ezitare și fără scrupule, drama de la Colectiv.
Asta “da” eficiență tehnocrată. .”Strada” avea dreptul la o minima explicație dacă tot a fost folosită politic.
PS – Această postare nu are nici o legătură cu susținerile domnilor Ponta, Tăriceanu, Dragnea sau ale doamnei Gorghiu. Este doar manifestarea unui sentiment de amărăciune”, susține Traian Băsescu în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.
Lasa un raspuns