Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei inculpați, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor și a infracțiunilor de amenințare, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, dispunând la aceeaşi dată şi luarea faţă de inculpați a măsurii reţinerii pentru 24 de ore.
La data de 11 august 2020 judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a fost sesizat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpați pentru 30 de zile, propunere care a fost admisă, judecătorul de drepturi şi libertăţi emiţând mandate de arestare.
Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale.
Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că:
În seara zilei de 04 august 2020, în intervalul orar 23:20-23:30, cei trei inculpați s-au organizat și înarmat fiecare cu câte o sabie metalică de tip macetă, după care s-au deplasat lângă și apoi pe terasa unui bar din zona rurală a județului Suceava. Acolo, în prezența mai multor clienți, după un scurt conflict verbal, au lovit cu săbiile în mod repetat, cu intensitate, la nivelul capului și al umerilor, pe persoana vătămată producându-i acesteia leziuni prin lovire și tăiere care au necesitat pentru vindecare 10-12 zile îngrijiri medicale. Persoana vătămată, cu ajutorul unor persoane aflate pe terasa barului a reușit să se refugieze și baricadeze în interior, iar inculpații au proferat amenințări cu moartea la adresa sa și au lovit ușa și fațada clădirii barului cu săbiile, provocând teama și indignarea clienților prezenți.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Lasa un raspuns